O ceartă aprinsă într-o familie din Potlogi s-a terminat cum nu se putea mai rău. Un tânăr de 29 de ani a fost înjunghiat, de două ori, chiar de tatăl sau.
Tânărul de 29 de ani este căsătorit şi are un copil de o luna. Toată familia locuieşte în aceeaşi casă cu tatăl sau dar şi cu bunica de 77 de ani. Apropiaţii spun că încă de acum 10 ani, de când a divorţat, omul îşi terorizează mama şi fiul. Însă, după ultima ceartă, lucrurile au scăpat de sub control.
“S-a luat de mamaia ziua şi eu m-am luat de el. Când m-am dus la bucătărie să mănânc, m-a aşteptat cu cuţitul, după uşa. Mi-a dat aici, de două ori, pe urmă m-am luptat cu el, m-am tăiat şi la mâna”, povesteşte tânărul
Cei care au auzit scandalul, au dat alarmă, iar ambulanţă a venit imediat. Medicii l-au îngrijit pe tânăr la faţă locului, apoi l-au transportat la spital. Tatăl agresor a fost ridicat de poliţişti chiar de la domiciliu.
După audieri, bărbatul a fost internat într-un centru de psihiatrie. Urmează să i se facă o expertiză psihiatrică pentru a se constată dacă în momentul atacului a avut sau nu discernământ.