mie. oct. 9th, 2024

Scandalul cu nora i-a adus probleme unei femei, de 67 de ani.

Polițiștii susțin că femeia în vârstă de 67 de ani ar fi depus declarație mincinoasă împotriva nurorii sale.

Totul s-ar fi întâmplat după o ceartă aprigă între fiul femeii și soția acestuia.

Anchetatorii susțin că femeia ar fi vrut astfel să își apere băiatul în fața investigatorilor.

De asemenea, polițiștii mai spun că aceasta ar fi influențat și alte două persoane să declare altfel decât ar fi stat lucrurile în realitate.

Polițiștii specializați în investigații criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unei femei bănuită de mărturie mincinoasă și instigare la mărturie mincinoasă

La data de 23 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de o femeie de 67 de ani.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții, fiind audiată într-un dosar penal privind un incident (agresiune fizică) petrecut între fiul și nora acesteia, ar fi făcut afirmații mincinoase și nu ar fi oferit toate informațiile în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale despre care a fost audiată, în vederea exonerării de răspundere penală a fiului acesteia.

De asemenea, femeia ar fi instigat alte două persoane să ofere declarații mincinoase în cadrul anchetei desfășurate. Pe parcursul acestei zile, 24 septembrie, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de mărturie mincinoasă și instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a menționat IPJ Dâmbovița.