În perioada 1 – 14 iunie a.c., structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa au acţionat pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi siguranţă civică pentru cetăţenii judeţului Dâmboviţa. Au fost aplicate 128 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dintre care 76 de avertismente scrise şi 52 de amenzi al căror cuantum este de 13.000 lei. Majoritatea sancţiunilor contravenţionale au vizat în mod deosebit „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi linştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”, precum şi „consumul de băuturi alcoolice în locuri publice (drumuri publice, parcuri, mijloace de transport în comun, autogări, gări, etc)”. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA „JANDARMERIA, O FORŢĂ PENTRU SECURITATEA TA!”