“În ziua de 04.12.2009, în jurul orei 22:30, lucrătorii Postului de Poliţie Şotânga au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe raza localităţii Teiş, are loc un conflict între mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti care, din primele verificări efectuate, au constatat că, în jurul orei 20:30, mai multe persoane s-au deplasat la un magazin aparţinând lui N. Vasile şi, după ce au desprins mai multe ţigle din gardul împrejmuitor al incintei, au aruncat cu acestea în geamurile societăţii, spărgându-le.Poliţiştii au identificat unul dintre autori ca fiind T. Bogdan, de 28 de ani, din Târgovişte. Întrucât partea vătămată a depus plângere, în cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând să se propună soluţie legală prin parchet”, informează IPJ Dâmboviţa. Surse din interiorul PSD spun că reglarea de conturi ar fi avut loc între un grup PSD şi altul al PDL. Vom reveni.