La data de 28 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un bărbat de 29 de ani, din comuna Glodeni, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 25 spre 26 noiembrie a.c., în jurul orei 02:47, în timp ce s-ar fi aflat într-un restaurant din Pucioasa, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, ar fi agresat fizic un alt bărbat de 38 de ani.
Persoana vătămată a refuzat să fie transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Astăzi, 29 noiembrie, bănuitul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
sursa: IPJ Dâmboviţa