Dum. dec. 22nd, 2024

Scandal în trafic, pe DN 72, la Dărmănești

Bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și împiedicarea circulației pe drumurile publice, reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță

La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat de 23 de ani, din Stoenești, cu privire la faptul că a avut un conflict în trafic. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe drumul național 72, în localitatea Dărmănești, unde au constatat că apelantul ar fi avut un conflict cu un alt conducător auto, pe fondul unei nemulțumiri privind circulația într-o curbă.

Astfel, șoferul, un tânăr de 20 de ani, din Dărmănești, ar fi oprit lângă autoturismul bărbatului de 23 de ani, care se afla staționat pe marginea drumului, l-ar fi agresat fizic și ar fi lovit portiera autoturismului. Ulterior, bănuitul l-ar fi urmărit cu autoturismul pe bărbatul de 23 de ani, iar, în momentul în care ar fi oprit în dreptul unui indicator, nu i-ar fi permis să se deplaseze și l-ar fi agresat verbal. Persoana vătămată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii i-au reținut permisul de conducere șoferului pentru comportament agresiv, acesta fiind și sancționat și contravențional. Cercetările au fost continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, iar, la data de 5 august a.c., față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și împiedicarea circulației pe drumurile publice.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat Poliția Dâmbovița.