Ţipete şi îmbrânceli, în această dimineaţă, în Primăria Şotânga! Viceprimarul comunei, Marian Tănase, a primit un pumn în gură din partea unui sătean. Individul s-a înfuriat la culme după ce edilul şi-a permis să-l bage în seamă. Totul a plecat de la un salut. Viceprimarul, în vârstă de 31 de ani, l-a văzut pe atacator pe holul insituţiei şi l-a salutat. Enervat la culme, individul, de 45 de ani, i-a aplicat o lovitură direct în faţă. Cu buza spartă, viceprimarul a intrat în biroul primarului să-i spună ce i s-a întâmplat. Între timp, agresorul s-a făcut nevăzut. “Urcam în primărie, m-am întâlnit cu un cetăţean, ocazie cu care, respectuos cum fac cu fiecare cetăţean care intră, l-am salutat. Am întins mâna să-l salut şi acesta mi-a reproşat faptul că-l salut. N-am făcut decât să-l rog să-mi spună dacă are ceva cu mine. A continuat să mă înjure până am intrat în holul primăriei, a ameninţat că mă bate. Fără nicio explicaţie mi-a dat un pumn în faţă”, a declarat pentru sock.ro viceprimarul din Şotânga. Edilii au sunat la postul de poliţie şi au cerut ajutorul oamenilor legii. Aceştia au audiat martorii, dar n-au reuşit să dea deocamdată de atacator. Agresorului i s-a întocmit dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, dar şi pentru ameninţare. Dacă va fi găsit vinovat riscă până la trei ani de închisoare.