TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

SCANDAL în Piaţa 1 Mai, la Târgovişte!

www.mariusbuga.ro_images_masinapolitieTrei persoane, reţinute în urma conflictului din municipiul Târgovişte

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi că într-o piaţă din localitate are loc un conflict între mai multe persoane.

O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în urma unui conflict spontan în legătură cu comercializarea unor flori, un bărbat, de 38 de ani, din localitate, a fost lovit în zona craniană cu un obiect contondent.

Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă acesta nu a suferit leziuni care să determine internarea.

Un număr de 7 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii au procedat la reţinerea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 27 şi 43 de ani, acestea fiind depuse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

Persoanele reţinute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunerea de luare a măsurii controlului judiciar.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de “ lovire şi alte violenţe” şi “ tulburarea ordinii şi liniştii publice “, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.