Conflict aplanat, autorii reținuți de polițiștii dâmbovițeni În ziua de 29 septembrie 2010, în jurul orelor 21:30, Poliția Orașului Găești a fost sesizată de N. Leonard, că la o cafenea din localitate a izbucnit un scandal. La fața locului, s-a deplasat de urgență o echipă de polițiști care a constatat că în incinta cafenelei a avut loc un scandal între mai multe persoane, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și discuțiilor contradictorii. Polițiștii au aplanat conflictul, iar după identificarea tuturor persoanelor implicate, le-au condus la sediul poliției pentru continuarea verificărilor și luarea unor măsuri legale. În urma activităților de cercetare penală efectuate, cei 6 autori identificați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, cu propunere de arestare preventivă. La solicitarea parchetului, Judecătoria Găești a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile a învinuiților Z. Marian de 43 de ani, D. Marcel, de 45 de ani și a lui D. Nicolae, de 35 de ani, toți din orașul Găești, iar față de învinuiții D. Marian, de 21 de ani, I. Sorin, de 33 de ani, N. Remus, de 23 de ani, toți din orașul Găești s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În perioada următoare, pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pe raza orașului Găești, vor fi organizate patrulări și desfășurate alte activități polițienești. De asemenea, polițiștii dâmbovițeni, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, vor organiza acțiuni cu efective mărite pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență, pe raza întregului județ. Cu această ocazie, se vor executa controale la toate localurile publice din zonele cu risc crescut de producere a faptelor cu violență, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Totodată, se va urmării modul în care administratorii societăților comerciale respectă prevederile legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În primele 9 luni ale anului în curs, în urma executării unor astfel de activități de prevenire și combatere a fenomenului infracțional, s-a constatat în ultima perioadă o scădere a infracțiunilor stradale cu 7%,(tâlhării cu 4% și furturile stradale cu 13%), prin suplimentarea patrulelor și efectivelor, asigurându-se vizibilitatea elementului polițienesc în stradă, creându-se astfel sentimentul de siguranță a cetățenilor. La obținerea acestor rezultate și-au adus contribuția militari jandarmi și polițiști comunitari care au acționat alături de polițiști. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE