Sărbătoarea Sf.Ierarh Nifon supravegheată de pompierii dâmboviţeni.
Ca în fiecare an, în perioada 10 – 11 august, Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte organizează ceremoniile religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.
Având în vedere că la acest important eveniment religios se anunţă participarea unui număr foarte mare de credincioşi, pentru siguranţa participanţilor, în zilele de 10 şi 11 august, un echipaj de intervenţie (cu o autospecială de stingere) şi un echipaj SMURD (cu ambulanţă) de la Detaşamentul de Pompieri Târgovişte vor asigura intervenţia operativă în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.
Cadre ale Inspecţiei de Prevenire desfăşoară, în această perioadă, activităţi de informare preventivă şi verificări privind asigurarea măsurilor preventive ce se impun la desfăşurarea unui astfel de eveniment cu public numeros.
Pentru ca această mare sărbătoare religioasă să se desfăşoare în condiţii de linişte şi siguranţă, I.S.U.„Basarab I” Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor reguli:
-
parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la eveniment se face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
-
aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens;
-
pe timpul slujbelor, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA