26 aprilie 2024
Sărbătoarea Floriilor, la Catedrala din Târgovişte

Sărbătoarea Floriilor, la Catedrala din Târgovişte

floriiÎn Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (a Floriilor), în ziua de 9 aprilie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgovişte, eveniment liturgic la care au participat numeroși târgovișteni.
Conform tradiției ortodoxe referitoare la sărbătoarea Floriilor, Înaltul Ierarh a binecuvântat ramurile de salcie și de măslin, trimise de credincioșii dâmbovițeni din Spania, în semn de ofrandă și recunoștință, pentru a-și manifesta comuniunea cu Ortodoxia românească de pe meleagurile natale. La finalul slujbei, acestea au fost dăruite celor prezenți.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Iulian Butcă pe seama parohiei Vârfuri, Protoieria Pucioasa, acesta fiind licențiat în teologie și absolvent de masterat al Facultății de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității Valahia din Târgoviște.
În cuvântul Său, Înaltul Ierarh a evocat semnificațiile spirituale și misionare al Intrării Domnului în Ierusalim, accentuând faptul că Biserica noastră străbună, prin întreaga sa activitate, înlesnește intrarea Mântuitorului Hristos, prin intermediul harului Duhului Sfânt, în sufletele oamenilor, pentru a aduce bogate și mântuitoare roade. Mesajul Dumincii Floriilor este unul de speranță și lumină, deoarece Domnul pătrunde cu iubirea Sa milostivă în sufletele și lumea noastră, oferindu-ne nădejdea transformării după chipul său a tututor celor ce cred.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial