lun. dec. 23rd, 2024

fot-anSărbătoare în rândul fotbaliștilor de la FC Aninoasa! După un tur de campionat epuizant, încununat cu rezultate mai mult decât bune, vineri după-amiază, a avut loc banchetul de final de an al divizionarei C dâmbovițene.

La petrecerea organizată în sala de festivități a Centrului de Cultură din Aninoasa au fost prezenți jucătorii, antrenorii, conducătorii clubului și reprezentanți ai autorităților locale, unde invitatul special a fost Constantin Maricescu, primarul localității.

La finalul banchetului, antrenorul Cristian Bălașa a precizat că vacanța jucătorilor de la Aninoasa va fi în perioada 10 decembrie (după meciul Aninoasei II cu Olimpia Runcu, programat în turul 2 al Cupei) 19 ianuarie, iar reunirea lotului va avea loc pe 20 ianuarie.

De asemenea, în perioada 10-20 februarie Pahonțu et comp. vor efectua un cantonament montan centralizat, urmând ca locația să fie stabilită până la sfârșitul anului.

Mai mult de atât, în pauza de iarnă echipa va fi întărită cu patru jucători valoroși, dar în același timp, este posibil să se renunțe la doi-trei dintre componenții actuali.