Comunicat de presa
Salariatii ERDEMIR ROMANIA protesteaza in fata Prefecturii Dambovita in data de vineri 15 decembrie 2023 intre orele 11,00-13,00.
Oprirea activitatii de productie si trimiterea in somaj tehnic a salariatilor Erdemir Romania in lunile decembrie 2023 si ianuarie 2024 este consecinta exclusiva a unei politici fiscale netransparente, arbitrare si abuzive a statului roman, care refuza sa determine operativ, corect si transparent valoarea de vama a materiei prime contractate si care, prin Autoritatea Vamala Romana, impune plata de garantii stabilite arbitrar pentru importul materiei prime care se proceseaza la Erdemir Romania.
Pe intelesul tuturor, in conditiile in care pretul materiei prime importata din Turcia a scazut, Autoritatea Vamala Romana refuza sa aplice taxele vamale la noua valoare de piata a materiei prime si, motivand ca exista suspiciuni privind realitatea pretului la materia prima importata de Erdemir Romania, obliga compania sa plateasca sume considerabile de bani, cu titlu de garantie, ca marfa sa fie ridicata din vama.
Potrivit normelor juridice prevazute Acordul general de tarife si comert, o astfel de masura se poate lua dupa consultarea companiei si numai daca sunt constatate diferente semnificative intre pretul de contractare si pretul de referinta pentru produse similare, ambele conditii fiind nerespectate de catre Biroul Vamal de Frontiera Constanta Sud, care a dispus masura.
Oprirea productiei are consecinte sociale semnificative, salariatii Erdemir Romania urmand sa fie trimisi in somaj tehnic pana la sfarsitul lunii ianuarie 2024 datorita acestei imprejurari, acesta fiind motivul pentru care vor protesta.
Presedinte,
Nicolae Dragodanescu