Creştnii ortodocşi au intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Cristos. În săptămâna Mare, de luni şi până vineri se săvârşeşte slujba Deniilor, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi jertfa Mântuitorului Iisus Cristos.
În Săptămâna Mare, în care se comemorează trădarea, condamnarea, răstignirea pe cruce şi moartea lui Iisus Cristos. Este o perioadă de post aspru. În biserici, în fiecare seară este oficiată o slujbă specială numită Denie. Cele mai importante zile din această săptămână sunt Joia Mare, în care este oficiată Denia celor 12 Evanghelii, şi Vinerea Mare, în care se slujeşte Prohodul Domnului.
Tot acest ciclu culminează cu Sâmbăta Mare, în care este comemorată Pogorârea lui Iisus la Iad. În aceeaşi zi, la Ierusalim se va oficia Slujba Luminii Sfinte. Săptămâna Mare se încheie în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora 12:00, atunci când începe Slujba Învierii.