sâm. dec. 21st, 2024

Reţinuţi pentru furt calificat. Lucrătorii Postului de Poliţie Aninoasa, s-au sesizat din oficiu cu privire la furtul a trei vane din inox din incinta unei societăţi comerciale din localitatea Aninoasa. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, autorii furtului au fost identificaţi ca fiind T. Petre, de 20 de ani, M. Florin, de 20 de ani, T. Vasile, de 18 ani şi doi minori, cu vârste de 16 şi respectiv 17 ani, toţi din muncipiul Târgovişte. De asemenea, poliţiştii au recuperat prejudiciul şi l-au restituit părţii vătămate. În baza probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a confirmat începerea urmării penale împotriva făptuitorilor pentru săvărşirea infracţiunii de furt calificat. Învinuiţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore,urmând ca în ziua de 29 iunie să fie prezentaţi parchetului cu propuneri procedurale. Biroul de Presă