Dum. dec. 22nd, 2024

ANUL NOU LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE – 2022
       
          În cea dintâi zi a Noului An civil, cu prilejul sărbătorii Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului și a Sf. Ier. Vasile cel Mare, în ziua de sâmbătă, 1 ianuarie 2022, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Catedrala din Târgoviște, au luat parte numeroși credincioși din istorica Cetate de Scaun munteană.
          Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a rostit rugăciunea de binecuvântare  pentru începutul Anului Nou, invocând ajutorul, protecția și milostivirea lui Dumnezeu peste toți credincioșii, dar și pentru pacea și bunăstarea întregii lumi. A vorbit, de asemenea, despre necesitatea sfințirii timpului prin viața noastră duhovnicească, practicând virtuțile creștine, ca daruri ale Duhului Sfânt, transmise prin Sfintele Taine și prin celelalte slujbe în Biserică.
          Mitropolitul Nifon a explicat semnificația duhovnicească a sărbătorii Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului, în contextul împlinirii legii Vechiului Testament, ca semn al credincioșiei lui Dumnezeu față de toate promisiunile făcute, dar și ca prefigurare a Tainei Sfântului Botez. Înaltul Ierarh a evocat personalitatea Sf. Vasile cel Mare, cel mai mare filantrop al Creștinismului din toate timpurile, arătând că el este întemeietorul operei social-misionare a Bisericii, prin vestita sa operă Vasiliada, în același timp, teolog și ascet remarcabil, precum și unul dintre stâlpii civilizației creștine și europene.
Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre necesitatea de a oferi o dimensiune spirituală existenței umane, care trebuie în permanență orientată către mântuire, prin eroismul cotidian al trăirii și al propovăduirii credinței noastre, darul cel mai de preț propovăduit cu râvnă de către Sfânta noastră Biserică.
          La final,  în pridvorul sfântului locaș, Chiriarhul nostru a săvârșit slujba de pomenire pentru predecesorul său, Arhiepiscopul Vasile Costin.
       
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI