mie. dec. 25th, 2024

Webp.net-resizeimage (2)„Vreau să-mi anunț candidatura pentru poziția de președinte al PSD Dâmbovița. Cred sincer că este nevoie de continuitate la nivel județean, în perspectiva alegerilor locale și parlamentare.

Acesta este motivul pentru care candidez. PSD se situează pe locul 8 ca rezultat al alegerilor. De asemenea, nu vă ascund faptul că îmi depun această candidatură inclusiv la solicitările colegilor.

Am hotărât să continuăm lucrurile bune făcute în județ. În ultima perioadă au apărut mai multe scrisori deschise, unele semnate, altele nu, despre activitatea și performanțele PSD Dâmbovița.

Aștept cu interes ca cei care au fost atât de vocali în ultima vreme să se înscrie în cursa internă și să candideze. Vreau să avem democrație internă, ca și până acum.

PSD Dâmbovița este deschis la dezbateri, iar cei care au argumente trebuie să le prezinte pentru ca noi să alegem cea mai bună cale.

Niciodată nu m-am ascuns în spatele altcuiva, mereu mi-am asumat deciziile, atât în fața colegilor cât și în fața electoratului.

Începând cu 20 ianuarie intrăm în linie dreaptă pentru alegerile locale. PSD a demonstrat că este singurul partid din România cu o strategie de dezvoltare locală.

Aici, în Dâmbovița, obiectivul este clar, trebuie să câștigăm alegerile locale și mai apoi pe cele parlamentare”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb.