Că România este frumoasă, e de netăgăduit. Că avem cele mai pitorești locuri presărate cu cele mai frumoase monumente istorice, este evident. Dar mai avem și o nepăsare enormă atunci când vine vorba de întreținerea și protejarea acestor monumente istorice.
Ne aflăm în comuna Mușătești, judeţul Argeș. Pe malulul stâng al râului Vâlsan, la poalele Făgărașului, găsim ascunsă printre gospodăriile din satul Robaia, undeva la marginea pădurii, o discretă biserica din lemn. Poartă 3 hramuri, “Sf Nicolae”, “Sf Gheorghe” și “Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Este datată din 1808, iar legenda spune ca a fost adusă pe butuci de lemn din satul Prosia, aflat la câțiva kilometri. Nu mic a fost efortul celor de atunci pentru relocarea acestei bisericuțe și faptul că au muncit atâta denotă importanța pe care o acordau spiritualității.
Dar vremurile alea s-au dus de mult, iar acum, mica biserică din lemn a rămas a fi folosită doar ocazional, drept capelă de cimitir, iar pentru turiștii mai atenți, un alt popas pe drumul către mai cunoscuta Mănăstire Robaia.
Gardul făcut din piatră de râu lasă senzația unei cetăți întărite, iar prin poarta de lemn treci parcă într-un alt tărâm, aflat în afara acestei lumi.
Din păcate, nu toți vizitatorii au simțit acest lucru, căci și-au manifestat prezența cât se poate de vizibil și de deranjant.
Peretele dinspre nord, mai accesibil ca și înălțime față de sol, a fost transformat într-un pomelnic ce înșiră declarații de amor adolescentine, iar frumoasa frescă ce odinioară prezenta sfinții, este acum vandalizată.
Acest lucru ne arată încă o dată cât de important este nu doar să restaurăm monumentele, ci să le și protejăm.
Într-o lume rămasă fără compas moral, aceste monumente ale civilizației sătești românești reprezintă o gură de aer pentru omul sufocat de tehnologie și betoane, o ultimă redută a unei normalități ce strigă după ajutorul nostru pentru a nu se pierde în ignoranța modernității.
articol scris de Liviu Lazăr,
reporter special targovistenews.ro
20