mar. oct. 8th, 2024

Rezultate de excepție pentru atleții veterani de la CS Târgoviște, la ediția din acest an a Campionatului Național – Masters în aer liber. Cătălin Amuza și Cristian Ioniță s-au remarcat în totalitate la competiția găzduită de stadionul „Iolanda Balaș” din București, în perioada 7-8 septembrie.

Cătălin Amuza, cel mai titrat atlet veteran al clubului nostru, a devenit dublu campion al României, la M40, în probele de 1500 m și 800 m. Sportivul pregătit de Ștefan Oprina și-a arătat din plin superioritatea în cadrul celor două probe și nu a lăsat nicio șansă adversarilor săi.

Prin câștigarea celor două medalii de aur, Cătălin a demonstrat încă o dată că, la categoria sa de vârstă, este unul dintre cei mai buni atleți veterani din România. Totodată, în proba de 200 m, sportivul nostru a terminat pe locul 3 și a intrat în posesia medaliei de bronz.

Următoarea competiție la care va participa Cătălin va fi Campionatul Balcanic – Masters în aer liber, ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 27-29 septembrie. La Balcaniadă, sportivul nostru va lua stratul în patru probe: 400 m, 800 m, 1500 m și 3000 m. Campionatul Național a reprezentat pentru Cătălin și o verificare excelentă înainte de participarea la Campionatul Balcanic.

De asemenea, Cristian Ioniță a ajuns vicecampion al României la M35, în proba de 800 m. Sportivul nostru a tras din greu pe toată durata cursei până a intrat în posesia medaliei de argint.