Echipa de robotică Under Construction (19063) a Colegiului Național Constantin Carabella din Târgoviște, înființată din entuziasmul profesorilor Monica și Liviu RIZA, care au crezut în capacitatea elevilor acestui liceu de a ieși din zona de confort și de a se implica într-un proiect de anvergură, a participat, săptămâna trecută, la două competiții în Statele Unite ale Americii, în cadrul FIRST Tech Challenge (FTC), care se adresează elevilor din clasele 7-12 și care presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot.
„Valoarea de bază pe care o promovează FIRST Tech Challenge este încorporată în sintagma „Gracious Professionalism”. Acest lucru presupune faptul că membrii unei echipe pot să își arate calitățile în multe feluri, începând de la a ajuta o altă echipă, până la pur și simplu a te simți bine la competiții. Definiția acestei sintagme poate avea un înțeles personal, motiv pentru care este unul dintre cele mai importante aspecte ale FTC.
În martie 2024, cei patru au plecat în Italia, la Piacenza, pentru a participa la Italy FIRST® Tech Challenge ITALY Championship, campionatul național al Italiei (https://ftc-events.firstinspires.org/2023/ITCMP). După un parcurs fabulos în calificări, fără nicio înfrângere, băieții au câștigat și meciurile din semifinală și finală, devenind campionii Italiei fără nicio înfrângere. Pe lângă faptul că au câștigat competiția, s-au întors acasă cu un alt premiu importat, respectiv locul 1 pentru Motivate Awards – premiu care se acordă celor ce exemplifică cultura FIRST și demonstrază cu claritate ce înseamnă să fii o echipă. Acesta sărbătorește echipele care reprezintă esența competiției FIRST Tech Challenge prin Gracious Professionalism, entuziasmul pentru filozofia generală FIRST și semnificația de a fi o echipă de FTC.
Susținuți de mentorii lor, Monica și Liviu RIZA, cei patru băieți au aplicat pentru încă două competiții internaționale: CA-NorCal Lobster Cup International (San Mateo – USA) și The Chicago Robotics Invitational (Chicago – USA).
Cu sprijinul unor sponsori generoși, UnderConstruction alături de altă echipă a Colegiului Național Constantin Carabella, Black Phantom, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii pentru a obține recunoașterea finală a unui sezon FTC 2023-2024 Central Stage cu multe provocări și speranțe.
La prima competiție CA-NorCal Lobster Cup International, echipa UnderConstruction a câștigat divizia în care a fost repartizată și ulterior a câștigat și finala competiției.
La cea de-a doua competiție din Statele ale Americii, doar ghinionul din ultimul meci a făcut ca echipa UnderConstruction să nu intre în top 5 echipe din 36 de echipe participante.
Cu toate acestea, în cele 10 meciuri jucate în calificări, cei patru băieți au reușit să facă High Score-ul competiției de până la acel moment, alături de o echipă din Statele Unite ale Americii.
Ne mândrim să știm că în județul nostru, cu munca și dăruirea unor profesori dedicați și implicați, putem găsi copii care să ne facă cinste și să ne reprezinte cu cinste de fiecare dată când există această oportunitate.
Felicitări dragi copii: Ion Rareș-Nicholas, Radu Teodor Mihai, Radu Mihai Rareș și Stoica Andrei Casian. Vă mulțumim pentru implicarea voastră și vă dorim ca viața să vă ofere doar părțile bune.
Felicitări dragi profesori: Monica și Liviu Riza. Vă mulțumim pentru că sunteți altfel, pentru că vă dedicați timp pentru un vis frumos și vă dorim ca anii ce vor veni să fie încununați cu multe realizări deosebite, iar realizările de până acum să fie depășite cu mult de generațiile ce vor veni”.
sursa: comunicat de presă