20 aprilie 2024

Reprezentanţii BEJ Dâmboviţa, nemulţumiţi de unii dintre preşedinţii secţiilor de votare

vote„Anul acesta a fost foarte greu, mai greu decât la alegerile precedente la care am participat personal… De data aceasta situația a fost mai grea, pentru că alegerile s-au desfăşurat în condiții mai dificile. Întrucât Sala Mare a CJD s-a aflat în renovare am fost puşi în situația să ne desfăşurăm activitatea prin alte sedii, respectiv la Casa de Oaspeți, unde am depozitat buletinele de vot, apoi la Sala Spoturilor, unde am primit rezultatele voturilor. Aşa că a trebuit să ne deplasăm de la sediul Biroului Electoral la celelalte două sedii.

Cu toate acestea, alegerile au avut loc în condiții deosebit de bune datorită experienței celor care s-au ocupat de aceste activități administrative, cu o mențiune specială pentru Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, care a avut o activitate meritorie, având specialişti de bună calitate. Nu au fost probleme deosebite cu privire la desfăşurarea alegerilor, la secțiile de votare, iar micile probleme curente au fost rezolvate de preşedinții birourilor secțiilor de votare, iar unde a fost cazul, cu ajutorul nostru…

Precizez că la BEJ nu au fost reclamații, întâmpinări sau contestații. De asemenea, la secțiile de votare, nu s-au contestat voturile nule care au fost verificate de către membrii Biroului Electoral de Circumscripție. O singură precizare aş mai face cu privire la preşedinții şi locțiitorii birourilor electorale ale secțiilor de votare. Unii dintre aceştia nu au avut experiența necesară desfăşurării eficiente a votării, întrucât aşa cum ştiți desemnarea acestora s-a făcut de către Autoritatea Electorală Permanentă, care nu a avut fixate nişte criterii obiective şi de eficiență pentru stabilirea fiecărui membru al secției de votare.

Sperăm ca pe viitor să se aleagă membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din rândul juriştilor şi al magistraților. Cu alte cuvinte, să se asigure o independență reală a alegerilor prin participarea efectivă a magistraților şi a juriştilor, aşa cum prevede legea electorală”, a precizat vicepreşedintele BEJ Dâmbovița, jud. Ionel Stoica.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial