În data de 24.03.2017, la sediul din Târgovişte, str. Maior Brezişeanu Eugen, nr. 25, a avut loc conferința de promovare a activităților derulate în cadrul Serviciului de Recuperare și Reabilitare Neuromotorie pentru Persoane cu Handicap.
Serviciul funcționează din luna august 2015, ca urmare a finalizării proiectului din fonduri structurale “Centrul social multifuncţional de resurse si servicii pentru adulţi cu handicap Târgovişte”.
Astfel, cu sprijinul reprezentanților presei locale, s-a dorit informarea persoanelor interesate din județul Dâmbovița, privind posibilitatea accesării serviciilor specializate de recuperare și reabilitare pentru persoane cu dizabilități neuromotorii.
La acțiune au participat Cristiana Bucur, director general DGASPC Dâmbovița, Dinu Doinița, director general adjunct DGASPC Dâmbovița, Isabela Savu, șef serviciu și reprezentanți ai presei locale.
Acțiunea a debutat cu prezentarea serviciilor oferite și a continuat cu vizitarea cabinetelor și discuții cu personalul de specialitate și beneficiarii prezenți.
Servicii oferite
Serviciul asigură accesul beneficiarilor la servicii socio-medicale specializate de tipul:
-
consultaţii medicale de specialitate;
-
evaluarea complexă a statusului funcţional şi a potenţialului de recuperare neuromotorie;
-
supravegherea stării de sănătate;
-
proceduri specifice de recuperare şi reabilitare neuromotorie: electroterapie, magnetoterapie, ultrasunete, balneoterapie, masaj manual;
-
kinetoterapie şi reeducare motorie;
-
sprijin şi consiliere psihologică;
-
informare, consiliere şi mediere socială.
Grup țintă:
Serviciul are un grup ţintă reprezentat de persoane cu handicap cu măsură de protecţie stabilită de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa sau de altă Comisie judeţeană/sector, în condiţiile legii, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul Dâmboviţa şi care prezintă următoarele afecţiuni:
-
afecţiuni reumatismale inflamatorii cronice;
-
afecţiuni reumatismale degenerative cu diverse localizări în stadiile preartrozice sau de artroze constituite – compensate sau decompensate;
-
afecţiuni reumatismale abarticulare;
-
sechele postraumatice ale membrelor : musculare, articulare sau vasculo-trofice;
-
afecţiuni neurologice periferice;
Criterii de eligibilitate
Pentru admiterea în cadrul Serviciului de recuperare și reabilitare pentru persoane cu handicap,solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
-
să fie persoană cu handicap, calitate atestată prin Certificatul de încadrare în grad de handicap aflat în perioada de valabilitate la data depunerii cererii;
-
persoana cu handicap să aibă domiciliul sau reşedinţa în judeţul Dâmboviţa;
-
programul individual de reabilitare şi reintegrare socială al persoanei cu handicap să prevadă acţiuni medicale de recuperare şi/sau servicii sociale de recuperare/reabilitare neuromotorie în regim de zi;
-
persoana cu handicap să aibă stabilită o măsură de protecţie specială într-un centru furnizor de servicii de recuperare şi reabilitare neuromotorie în regim de zi, în condiţiile legii;
-
nevoile individuale de recuperare şi reabilitare neuromotorie identificate prin evaluarea iniţială realizată de specialiştii serviciului să poată fi satisfăcute de serviciile furnizate;
-
persoana cu handicap să nu sufere de afecţiuni infecto-contagioase care nu permit intrarea acesteia în colectivitate;
-
persoana cu handicap să nu sufere de alte afecţiuni cronice sau să urmeze tratamente medicale pentru care procedurile de recuperare neuromotorie reprezintă o contraindicaţie;
-
persoana cu handicap să aibă posibilitatea de a-şi asigura transportul la și de la sediul serviciului.
Acte necesare pentru admitere
-
cererea persoanei cu handicap sau a reprezentantului legal (model la sediu sau pe site-ul www.dgaspcdb.ro);
-
copie carte identitate;
-
copie Certificat de încadrare în grad de handicap;
-
copie Program individual de reabilitare şi integrare socială, anexă la Certificatul de încadrare în grad de handicap;
-
Decizia Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap privind stabilirea unei măsuri de protecţie specială, respectiv admiterea într-un centru furnizor de servicii de recuperare neuromotorie în regim de zi;
-
anchetă socială realizată de serviciul public de asistenţă socială al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/reşedinţa persoana cu handicap;
-
adeverinţă de la medicul de familie în evidenţa căruia se află persoana cu handicap cu privire la bolile cronice şi/sau infecto-contagioase cu care persoana se află în evidenţă;
-
fişa de tratamente medicale curente.
Facilități
Serviciul este amenajat şi dotat corespunzător scopului şi funcţiilor sale, astfel încât activităţile să se desfăşoare în condiţii optime pentru beneficiari.
Serviciul dispune de spaţii special amenajate şi adaptate pentru diversele activităţi şi tipuri de terapii oferite: cabinet de consultaţii medicale şi tratament, sală de kinetoterapie, sală de balneoterapie, sală de fizioterapie –electroterapie, magnetoterapie şi ultrasunete, sală de masaj, cabinet de consiliere psiho-socială.
Personal
Serviciuldispune de următoarele categorii de personal de specialitate: medic specialist balneofizioterapie, medic medicină generală, asistenți medicali specialiști fizioterapie/ balneoterapie, kinetoterapeut , asistent social, psiholog, maseur, inspector de specialitate, îngrijitor curățenie, şef centru.
Perioada de furnizare a serviciilor
În cadrul Serviciului de Recuperare şi Reabilitare Neuromotorie, admiterea se face pentru o perioadă determinată, respectiv 3 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru o perioadă de încă 3 luni, funcție de evoluția procesului individual de recuperare și reabilitare neuromotorie.
Activitate
În perioada septembrie 2015 – martie 2017,un număr de330 persoane adulte cu handicap au beneficiat de servicii de evaluare medicală complexă și de recuperare și reabilitare neuromotorie, sub forma unor cure de tratament recuperator cu durata de 10-18 zile (în medie 57 beneficiari/lună), funcție de recomandările medicului specialist balneofizioterapeut, care au inclus ședințe de electroterapie, ultrasunete, magnetoterapie, balneoterapie, masaj, kinetoterapie și reeducare motorie. Beneficiarii au fost incluși și în programe individualizate de sprijin și consiliere psihologică, precum și consiliere socială.
Director general,
ing. Cristiana Bucur
Întocmit,
cons. Cerasela Gurgu