În urma unei razii, polițiștii dâmbovițeni au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, au reținut 15 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare
Polițiștii de la rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie, pe raza întregului județ, pentru depistarea și sancționarea faptelor ilicite, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 410 sancțiuni contravenționale, în valoare de 127.760 de lei.
Din totalul acestora, 90 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 78 pentru neportul centurii de siguranță, 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 2 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul deplasării.
De asemenea, 26 de pietoni și bicicliști au fost sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație.
Alte 17 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 3 certificate de înmatriculare și 15 permise de conducere, 5 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea manevrei de depășire și 8 pentru depășirea cu peste 50 de km/h a limitei de viteză impuse pe un sector de drum.