Dum. dec. 22nd, 2024

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, alături de ceilalți polițiști rutieri de la formațiuni de profil din județ, au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, verificarea legalităților transportului de mărfuri și persoane și pentru reducerea riscului rutier.

În cadrul acțiunii, polițiștii constat 7 infracțiuni și au aplicat 449 de sancțiuni contravenționale, dintre care 416 au fost pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, conform prevederilor O.U.G. 195/2002.

Din totalul sancțiunilor, 146 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 106 pentru neportul centurii de siguranță și 23 pentru lipsa documentelor.

Totodată, 6 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru folosirea telefonului la volan și 7 pentru oprirea neregulamentară a vehiculelor. Alte 32 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere de către bicicliști și 20 pentru indisciplina pietonală.

Ca măsură complementară, poliţiştii au retras 10 certificate de înmatriculare și au reținut 28 de permise de conducere.

Din totalul permiselor de conducere reținute, 12 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 5 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor care au acest drept, 3 pentru depășire neregulamentară și 1 pentru comportament agresiv în trafic.