Dum. sept. 8th, 2024

Razie a polițiștii dâmbovițeni pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică

Pe parcursul zilei de ieri, 4 iulie a.c., în intervalul orar 17:00 – 20:00, polițiștii dâmbovițeni au organizat o razie cu efective mărite pe raza comunei I. L. Caragiale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost angrenați peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale, criminalistică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Alături de polițiști s-au aflat și 36 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 280 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 104.850 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 226 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002 și 39 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991.

De asemenea, alte 11 sancțiuni contravenționale au mai fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar alte 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Totodată, forțele de ordine au constatat în flagrant delict 10 infracțiuni.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Menționăm că scopul polițiștilor nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.