Un bărbat, pe numele căruia exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, depistat de polițiștii de la ordine publică
Polițiștii de la Biroul Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Târgoviste au oprit în trafic un autoturism, în care se aflau doi bărbați.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că pe numele pasagerului, în vârstă de 42 de ani, exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Buzău.
Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Cel în cauză a fost depus la Penitenciarul Mărgineni.