ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ!
Nerespectarea regimului legal de viteză, sancţionată cu promptitudine de poliţiştii rutieri
Poliţiştii rutieri, în colaborare cu structurile de ordine publică, au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, precum şi pentru salvarea de vieţi şi asigurarea fluenţei traficului.
Poliţiştii au fost prezenţi în stradă, folosind aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”, pentru depistarea şi tragerea la răspundere a conducătorilor auto care încalcă regulile rutiere şi circulă cu viteză neregulamentară.
Astfel, au fost constatate 14 infracţiuni, dintre care 11 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi au fost aplicate 343 de sancţiuni contravenţionale.
193 de şoferi au fost sancţionaţi întrucât conduceau cu viteză excesivă, 53 pentru neportul centurii de siguranţă şi 21 ca urmare a defecţiunilor tehnice constatate la autovehiculele conduse.
Ca şi măsură complementară, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere, dintre care 2 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 de km/h şi au retras 13 certificate de înmatriculare.