6 mai 2024

Raciu – S-a dat atacul în livada cu pruni!

pruniCercetaţi de poliţişti pentru sustragerea unor fructe

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Raciu au identificat  principalii bănuiți de furtul unor fructe dintr-o livadă, în persoanele a doi bărbați de 64 și 67 de ani, ambii din Raciu.

Din cercetări a reieșit că în ziua de 09 septembrie a.c., aceștia ar fi pătruns în livada unui bărbat, de unde ar fi sustras aproximativ 800 de kilograme de prune.

Pe numele bărbaţilor, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Poliţiştii atrag atenţia că proprietarii de terenuri pot contribui la prevenirea furturilor de pe câmp sau din livezi prin conştientizarea responsabilităţii pe care o au în asigurarea integrităţii culturilor. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice sau juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri agricole îşi pot organiza, în asociere sau individual, paza culturilor de pe câmp, cu paza proprie sau prin societăţile specializate de pază.

Totodată, având în vedere că se apropie sezonul recoltelor, poliţiştii vor include în itinerariile de patrulare punctele de acces de/din câmp,  precum şi drumurile de exploatare agricolă  şi vor verifica legalitatea transporturilor de produse agricole pe arterele de circulaţie

De asemenea, poliţia solicită sprijin din partea autorităţilor locale în vederea identificării unor metode eficiente de organizare a pazei comunale, obligativitate stipulată în cuprinsul Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial