mar. dec. 24th, 2024

hotsfJandarmii care se aflau în serviciul de pază la un obiectiv din orașul Răcari au observat două persoane care escaladau gardul unui imobil din apropiere.

Având în vedere acest aspect jandarmii i-au alertat pe colegii de la intervenție și ordine publică și au contactat persoana care are în grijă imobilul. Ajunși la fața locului, jandarmii au intrat în casă împreună cu îngrijitorul, unde au găsit o geantă în care se aflau diferite bunuri.

În continuare, jandarmii au verificat locuința, iar într-una din camere, în interiorul unui șifonier, au găsit un tânăr, care le-a declarat că în imobil se mai află o altă persoană, identificată la scurt timp.

În urma verificărilor a reieșit faptul că cei doi tineri cu vârstă între 15 și 20 de ani au plănuit să pătrundă în locuință crezând că vor găsi mai multe obiecte de valoare pe care să le sustragă și să le comercializeze la piață.

La fața locului a fost găsit și un obiect metalic cu care cei doi au forțat lacătul de la ușa imobilului.

Jandarmii au întocmit tinerilor actele de sesizare pentru fapta de tentativă de furt”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA