lun. dec. 23rd, 2024

“Duminica, 29 iulie 2012, pune capat razboiului dus de Basescu, impotriva TA, impotriva poporului roman.

Vino la vot și spune DA pentru demiterea lui Traian Basescu!

Este momentul să punem capăt războiului pe care Traian Băsescu îl duce de ani de zile împotriva românilor. Traian Băsescu pozează în victima inocentă a adverarilor politici, dar uită că lupta se dă, de fapt, între el și poporul român. Este un război al caracatiței îndestulării și corupției contra poporului sărăcit și umilit peste măsură.

Traian Băsescu pozează în victima inocentă a adverarilor politici, dar uită că lupta se dă, de fapt, între el și poporul român. Este un război al caracatiței îndestulării și corupției contra poporului sărăcit și umilit peste măsură. Traian Băsescu se înșală, însă, atunci când crede că românii îl vor lăsa să câștige prin neprezentare.

Zece motive pentru a veni la Referendum și a spune DA:

1. A spus că nu există criză economică, apoi a anunțat de la Cotroceni că taie salariile bugetarilor cu 25%. A crescut aparatul administrativ de la Cotroceni dar a disponibilizat, în 3 ani, 895.700 de persoane din administrație, educație și sănătate, potrivit Institutului Național de Statistică.

2. A tăiat pensile cu 15 % și a oprit ilegal CAS-ul din pensiile mici, apoi a declarat că nu este de acord cu returnarea banilor către aceștia.

3. A abrogat toate măsurile anti criză luate de guvernul Tăriceanu și a crescut TVA-ul de la 19% la 24%. Peste 250.000 de firme au dat faliment din cauza condițiilor impuse de Traian Băsescu.

4. A declarat că ”școala românească scoate tâmpiți”, a închis peste 2.000 de școli, a disponibilizat personal din instituțiile educative, a tăiat cu 25% salariile profesorilor care au rămas.

5. Ne-a spus că ”România a devenit o țară de mămicuțe și de bebeluși” și a tăiat indemnizațiile pentru creșterea copiilor. 25,5% dintre copiii din România trăiesc sub limita sărăciei, potrivit unui studio realizat de UNICEF.

6. A tăiat indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități și pentru însoțitorii acestora.

7. A închis 67 de spitale în toată țara apoi a declarat ”încă avem 100.000 de paturi în plus față de ce trebuie să avem”.

8. A solicitat desființarea SMURD și a spus: ”sunt de acord că medicii pleacă în străinătate pe salarii mai bune” și ”să nu facem o dramă din faptul că România nu poate să își plătească medicii și profesorii”.

9. S-a adresat unor jurnaliști cu apelativele ”țigancă împuțită”, ”păsărică” și a introdus în Raportul Consiliului de Apărare a Țării din 2010 faptul că jurnaliștii reprezintă o amenințare la adresa securității României.

10. S-a plans liderilor europeni că în România nu sunt respectate instituțiile democratice, în timp ce el îndeamnă cetățenii să nu iasă la vot, deși votul popular este cel mai important instrument democratic.

Duminică, 29 iulie, toți cetățenii României trebuie să iasă la vot pentru a-și exercita dreptul democratic. Românii trebuie să spună DA pentru o Românie mai bună, mai dreaptă, în care să poată avea un trai decent”, spune Corneliu Ştefan, liderul TSD Dâmboviţa.