COMUNICAT DE PRESĂ Senatorul Adrian Ţuţuianu-Minciună îşi bate joc de târgovişteni Considerăm că senatorul PSD Adrian Ţuţuianu şi-a pierdut şi bruma de credibilitate pe care o mai avea, anunţând săptămânile trecute ceea ce s-a dovedit o minciună sfruntată: oprirea căldurii în Târgovişte începând cu 1 martie. Considerăm astfel că dl. Ţuţuianu şi-a reconfirmat în mod strălucit porecla de “Ţuţuianu-Minciună”. Aşa cum am văzut cu toţii, târgoviştenii au în continuare căldură în apartamente, furnizată la parametri normali de SC Termica Târgovişte. Mai mult, distribuţia căldurii în Târgovişte este asigurată până la finalul sezonului rece, în condiţiile în care cea mai mare parte a datoriei către Distrigaz a fost plătită şi se fac în continuare eforturi pentru a plăti şi restanţele. Partidul Democrat Liberal Târgovişte îşi exprimă dispreţul faţă de aceste zvonuri propagate cu inconştienţă de senatorul Ţuţuianu-Minciună pentru a panica populaţia şi în speranţa greşită că PSD ar putea câştiga ceva procente în sondaje. Cei care acordă încredere spuselor acestui domn şi care s-au temut timp de două săptămâni că or să îngheţe de frig după 1 martie să pună mâna pe caloriferele calde ca să vadă adevărul. Iar târgoviştenii şi dâmboviţenii să se întrebe de ce l-ar mai crede în viitor pe Adrian Ţuţuianu şi partidul său, dacă într-o asemenea situaţie, lesne demonstrabilă, pesediştii au preferat să dezinformeze şi să sperie populaţia. Domnule Ţuţuianu, ascundeţi-vă undeva măcar pentru 3 zile, după ruşinea pe care aţi păţit-o! Biroul de Presă al PDL Târgovişte