lun. dec. 23rd, 2024

Negocieri, mult peste așteptările mele! A declarat Gabriel Grozavu, preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, despre întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, cu privire la bugetul pe 2011. “A mai rămas în discuție practic punctul nevralgic – sume ce revin fiecărei localități din cota de TVA și din impozitul pe venit. Vom continua discuțiile (…) Nu sunt de acord cu propunerea ca sumele să fie repartizate pe aceeași schemă din 2009. La bugetul pe 2009 și mai ales constituirea bugetului pe 2010, PNL a fost net dezavantajat. Am răspuns tuturor invitațiilor serioase, am fost la toate întâlnirile, chiar și la cea de la începutul săptămânii, de unde am plecat după 5 minute pentru că am crezut că la aceste negocieri vor participa doar reprezentanții celor trei formațiuni politice reprezentate în Consiliul Județean și ne-am trezit acolo și cu domnul prefect, cu reprezentați primari ai Asociației Comunelor, deși erau negocieri pur politice. Îmi doresc să batem palma la negocieri. Am transmis tot ce înseamnă priorități pentru localitățile unde avem primari liberal. Suma alocată pentru echilibrarea bugetelor locale este de circa 324 miliarde lei vechi, iar bugetul Consiliului Județean este de 176 miliarde. Dacă nu ne înțelegem, ne mai întâlnim și mâine, și poimâine, până ne înțelegem”, a conchis Grozavu.