“CSM Târgovişte nu se va desfiinţa niciodată sub mandatul Boriga”; Primarul municipiului îi contrazice pe cei care spun că echipa oraşului va muri în această iarnă; Boriga negociază cu câţiva oameni importanţi din fotbalul românesc pentru a-i atrage la Târgovişte, într-un proiect în care pune foarte mare accent pe grupele de copii şi juniori; Edilul-şef promite că va căuta soluţii şi pentru o administrare competentă a Stadionului “Eugen Popescu”, pe care vrea să îl aducă cel puţin la standardele diviziei B Să îl provoci pe primarul Gabriel Boriga la un dialog pe teme sportive este ca şi ai scăpa un peşte în apă. Se simte bine vorbind despre domeniul care l-a consacrat, stăpâneşte toate subiectele şi are limbariţă. Doar că, de data aceasta nu baschetul a fost subiectul major, ci fotbalul târgoviştean, ajuns într-un moment de cumpănă şi de mari frământări. Chiar dacă abil în răspunsuri, patinând printre adevăr şi diplomaţie, Boriga a lămurit destule aspecte de mare interes pentru zecile de mii de microbişti dâmboviţeni. – Domnule primar, s-a încheiat turul de campionat la nivelul Ligii a-3-a, iar CSM Târgovişte iernează pe locul 16, unul retrogradabil şi deloc liniştitor. – Poate că iubitorii de fotbal şi de sport s-au obişnuit la Târgovişte cu rezultate mari sau cu promovări succesive, însă acesta este un an de tranziţie şi de acomodare cu nivelul eşalonului trei. Nu am pus accent pe obţinerea unor rezultate imediate, intenţiile noastre sunt de a construi o puternică bază de selecţie, care să producă un nou val de valori. Faptul că juniorii noştri au posibilitatea să joace cât mai multe meciuri şi să acumuleze experienţă, nu poate decât să mă bucure. Din punctul meu de vedere, cele 17 puncte acumulate până acum sunt peste aşteptări, prilej cu care ţin să îi felicit şi să îi încurajez pe toţi cei care muncesc la această echipă. – Care echipă, din spusele cârcotaşilor, este posibil să se desfiinţeze? – Acest lucru nu se va întâmpla niciodată sub mandatul meu ca primar. După cum mă ştiţi, v-aţi convins că îmi respect promisiunile şi nu las neterminate proiectele începute. Cum am mai spus, Primăria va pune la dispoziţia echipei baza sportivă, va achita baremurile de arbitraj, bonusurile pentru victorie şi cheltuielile legate de transport şi de masă, însă nu va plăti niciodată din bani publici salarii la fotbalişti, nu ar fi corect. Cred că este mulţumitor pentru nişte copii de 16 sau 17 ani să fie răsplătiţi cu premieri simbolice după fiecare succes. Fără salarii la fotbalişti din bani publici – Fără salarii, mulţi dintre fotbalişti şi-au exprimat intenţia de a părăsi echipa în această iarnă. – Nu putem ţine pe nimeni cu forţa la echipă, am vorbit din capul locului cum stau lucrurile, fără salarii de la Primărie. – Şi fotbaliştii cu ce trăiesc până în martie, când se va relua campionatul? – Suntem în discuţii cu doi-trei sponsori importanţi la nivelul fotbalului românesc şi analizăm atent detaliile unor posibile colaborări. În condiţiile în care se vor finaliza, atunci datele problemei se vor schimba radical. – Şi dacă nu se vor finaliza? – Atunci va rămâne exclusiv sprijinul Primăriei şi vom continua în condiţiile actuale. – Fără întăriri, CSM va avea mari probleme în a se menţine în Liga a-3-a, iar dacă se va retrograda, va mai juca echipa pe stadionul “Eugen Popescu” şi la nivel de judeţ? – Ăsta este sportul, nu atingi mereu obiectivul propus, dar am speranţa că nu vom ajunge în situaţia expusă. Mă bucură, în schimb, că la centrul de copii şi juniori se face o treabă foarte bună şi că sunt perspective ca din aceşti tineri jucători să iasă o nouă generaţie frumoasă de fotbalişti. Ştiu că marea performanţă nu o poţi atinge doar cu talente locale, este nevoie şi de jucători valoroşi din afara judeţului, dar aceştia sunt foarte scumpi şi ar fi indicat ca pe lângă ei să plantăm copiii crescuţi de noi. Pleacă Zotic în martie? – Urmează alte subiecte grele de discutat. În luna martie a anului viitor va expira contractul de închiriere a bazei sportive către FCM Târgovişte, echipa patronată de Ghiorghi Zotic, există şanse de prelungire a colaborării sau căutaţi alte soluţii? Asta pentru că arena a ajuns într-o avansată stare de degradare, iar parcele importante din suprafaţa iniţială au fost pierdute. – În primul rând aş vrea să vă asigur că din momentul în care am devenit primarul Târgoviştei niciun metru din suprafaţa stadionului nu a mai fost pierdut, lucru care s-a întâmplat în mandatelele celor dinaintea mea. Apoi, cunoaşteţi foarte bine că am amenajat un minicantonament sub tribuna a doua, care se prezintă în condiţii foarte bune. În viitor vom încerca să aducem stadionul cel puţin la cerinţele diviziei B, chiar şi aici fiind în discuţii cu câţiva oameni de fotbal. Cât priveşte contractul de concesiune asupra stadionului a celor de la FCM, vom trăi şi vom vedea ce va fi la momentul respectiv. Vom analiza fiecare variantă cu mare responsabilitate şi o vom alege pe cea mai avantajoasă, fiind deschişi la orice colaborare. – Ce se va întâmpla în cazul în care FCM se va muta din retur la Şotânga? – Şi dacă se va petrece un asemenea lucru nu trebuie făcut din asta un caz. Avem varianta CSM, poate va veni şi altă echipă să plătească o chirie şi să joace aici, în opinia mea nimeni nu este de neînlocuit, nici măcar Boriga. – Rămâne concluzia că stadionul arată foarte rău şi că trebuie administrat cu mai multă responsabilitate. – Vă asigur că pe viitor o să arate mai bine. Speră la semifinale în FIBA CUP – Pe lângă fotbal, la CSM Târgovişte funcţionează şi alte secţii, cum aţi aprecia rezultatele acestora? – Toate cele şapte secţii ale clubului nostru au adus rezultate importante şi am convingerea că şi pe viitor vor reuşi lucruri frumoase. Preşedintele clubului, Ciprian Iugulescu, va organiza până la finele anului o conferinţă de presă în care va fi analizată activitatea sportivă din 2009. – Nu pot să nu vă întreb la final şi despre echipa de baschet. Câştigă FIBA CUP? – Chiar şi pătrunderea în semifinalele competiţiei ar fi o mare realizare sportivă, dar să le luăm treptat şi să vedem ce va fi dincolo de grupe. Dacă vom atinge faza finală ori obiectivul suprem, ar fi minunat, însă acum este nevoie de muncă, linişte şi de concentrare. Am încredere că cei de la baschet vor face o treabă bună şi vor reprezenta cu cinste numele oraşului la nivel european. P.S. “Dacă se va supune la vot, voi fi împotriva prelungirii contractului de concesiune a stadionului către FCM Târgovişte şi Ghiorghi Zotic. Cum este omul, aşa arată şi stadionul sau echipa. Eu unul aş închide anumite sectoare din tribune, unde există fisuri în beton, iar stâlpii de susţinere s-au măcinat. Riscăm omorâm oamenii care vin la meci!” – Ionel Dănciulescu, consilier PSD. “Nu mai este niciun secret că Zotic nu se pricepe la fotbal şi că nu poate mai mult. Să plece la Şotânga, ne-am săturat de el, să ne lase!” – Dodu Bărbulescu, fostă glorie. “La Zotic totul este interes, nu pasiune ori bună intenţie” – Ionel Pitaru, fostă glorie şi favorit pentru a deveni administratorul stadionului. Costin MIHAI