7 mai 2024

“Care sunt criteriile pentru modernizarea localităţilor şi sisteme de canalizare, epurare a apelor uzate şi alimentarea cu apă a localităţilor?”

GRUPUL PARLAMENTAR PSD INTREBARE Adresată: Doamnei ELENA GABRIELA UDREA Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului De către dl. Senator: ADRIAN ŢUŢUIANU Circumscripţia electorală: 16 Colegiul electoral: 1 Grupul parlamentar PSD Şedinţa Senatului din data de: 11.04.2011 Obiectul întrebării: criteriile de alocare a fondurilor pentru proiectele prioritare din cadrul P.N.D.I. Doamnă Ministru, În urmă cu o săptămâna v-am adresat întrebarea nr. 1803 / a din 4.4.2011, având drept obiect criteriile de alocare a fondurilor pentru proiectul 10.000 km drumuri judeţene şi de interes local, proiect prioritar din cadrul Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii (P.N.D.I.) aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 15/2011, program pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are calitatea de ordonator principal de credite. Pe lângă proiectul celor 10.000 km drumuri judeţene şi de interes local, P.N.D.I. cuprinde alte două proiecte prioritare şi anume: (I) modernizarea localităţilor şi (II) sisteme de canalizare, epurare a apelor uzate şi alimentarea cu apă a localităţilor. În data de 29 martie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 216/2011 Hotărârea Guvernului nr. 251/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea proiectelor prioritare din cadrul Programului Naţional de dezvoltare a infrastructurii. Doamnă ministru, Dată fiind opacitatea comunicaţională a conducerii PD-L a administraţiei judeţene Dâmboviţa pe acest subiect şi în condiţiile în care, potrivit informaţiilor noastre, criteriile de alocare a resurselor financiare consemnate la articolele 14, 15 şi 17 din hotărârea amintită nu sunt respectate, vă solicit răspuns la următoarele întrebări: – Care sunt criteriile reale în temeiul cărora se alocă fonduri pentru proiectele prioritare: modernizarea localităţilor şi sisteme de canalizare, epurare a apelor uzate şi alimentarea cu apă a localităţilor? – Care sunt proiectele care vor primi finanţare în judeţul Dâmboviţa şi care este etapizarea acestor proiecte? – Cine a analizat proiectele propuse spre finanţare şi a întocmit lista proiectelor finanţabile? – Care sunt atribuţiile preşedinţilor Consiliilor Judeţene în cadrul acestui program? Solicit răspuns scris si verbal. Cu deosebită consideraţie, SENATOR Lector univ.dr. Data: 11.04.2011 ADRIAN ŢUŢUIANU

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial