Acţiuni ale poliţiştilor pe raza oraşului Pucioasa
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie şi, implicit, pentru reducerea riscului rutier.
De asemenea, atenţia poliţiştilor s-a îndreptat şi către transportatorii ilegali de material lemnos.
Astfel, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4 710 lei.
13 conducători auto au fost sancţionaţi ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie, iar alte două persoane au fost amendate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul silvic.
Ca şi măsură complementară, poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea confiscării a 4.5 mc de material lemnos, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Exemplu :
Numitul G.G., din localitatea Buciumeni, a fost depistat de poliţişti în timp ce transporta, cu un autovehicul, cantitatea de 4 mc de material lemnos.
În urma verificării legalităţii documentelor de însoţire a materialului lemnos, poliţiştii au stabilit că acestea nu sunt întocmite în conformitate cu prevederile legale.
Faţă de conducătorul auto, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform HG 470/2014 privind operaţiunile cu material lemnos, iar întreaga cantitate de lemn a fost confiscată.