O bătaie cu parul s-a terminat la poliție, în orașul Pucioasa.
”În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un bărbat de 42 de ani, din Pucioasa, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar, astăzi, 8 august, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, fiind plasat sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Din investigațiile efectuate a rezultat că, la data de 3 august, pe fondul unui conflict spontan, bănuitul ar fi agresat fizic cu un obiect din lemn un bărbat de 45 de ani, din Pucioasa.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat IPJ Dâmbovița.