Proiectul EDWARD-21 septembrie, Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere
Reprezentanții Comisiei pentru Siguranța Rutieră din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, împreună cu cei ai Rețelei Europene a Poliției Rutiere TISPOL, au lansat acțiunea „EDWARD – The European Day Without A Road Death”( Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere), care este programată pe 21 septembrie a.c., în timpul Săptămânii Mobilității Europene.î
Proiectul EDWARD este derulat pentru conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile și consecințele la care se expusn prin nerespectarea regulilor de circulație.
Viteza excesivă sau neadapată la condițiile de drum, șofatul sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie o parte din factorii generatori de accidente de circulație.
De asemenea, și abaterile comise de bicicliști,motocicliști, mopediști, căruțași și bineînțeles indisciplina pietonală, determină producerea de evenimente negative.
Mulți dintre conducătorii de vehicule pe 2 roți și pietonii își cresc singuri nivelul de implicare în accidente rutiere, alegând să ignore regulile sau căutând, pentru a scurta drumul, variante riscante.