Parteneriatele – standard al școlilor comunitare
Școala Gimnazială Dragomirești își propune implementarea unui nou standard al Școlilor Comunitare – Parteneriatele, pe lângă cele doua deja abordate în anul școlar precedent, Învățarea relevantă și Voluntariatul.
Astfel, proiectul ,,Împreuna pentru o Comunitate Școlară mai bună”, derulat în parteneriat de către Școlile Gimnaziale Dragomirești și Corbii Mari, OMV Petrom, Asociația ART Fusion, BCR Group, Poliția de Frontieră Română și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, este realizat astfel încât să formeze atât la nivelul elevilor, cât şi al adulţilor, o concepţie sănătoasă asupra actului educațional, întărind sintagma ,,Școala te face mare”!
Scopul acestui proiect este o conștientizare, în rândul elevilor și al părinților acestora, a ideii că școala este esențială pentru devoltarea armonioasă a individului.
Activităţile propuse urmăresc stimularea unui comportament școlar pozitiv, înțelegând că fiecare elev este o entitate unică, respectându-i individualitatea și oferindu-i contextul în care acesta să poată progresa în raport cu propriul potențial.
Proiectul propune găsirea unor soluţii optime pentru prevenirea eșecului școlar, atragerea și motivarea elevilor pentru implicarea acestora în propria formare, precum şi promovarea unor atitudini pozitive fată de școală.
În cadrul activității “CAFENEAUA PUBLICĂ” ne-am propus o dezbatere cu impact despre factori generatori și posibile soluții pentru șase probleme ale comunității școlare: absenteism/abandon școlar, violența verbală/fizică din mediul școlar, diferențe generate de mediul socio-economic, subfinanțarea sistemului educațional, climat nefavorabil la orele de curs/rezultate slabe la Evaluările Naționale și schimbarea mentalității (De ce trebuie?; Unde scrie?). La Cafeneaua Publică fiecare idee a fost importantă, iar invitații la dezbateri – elevi, părinti, cadre didactice, reprezentanți ai mediului privat, ISJ Dâmbovița, CJRAE, autorități publice și presă – au evidențiat soluții din perspectiva rolului personal în cadrul comunității școlare, ÎMPREUNĂ putând construi o comunitate școlară mai bună!
Elevii celor două școli participanți la activitate ne-au argumentat că școala în care ei se pot dezvolta armonios nu este aceea în care trebuie, ci aceea care le ofera contextul și motivația pentru a progresa, vocația dascălului fiind esențială.
Următoarea activitate în cadrul proiectului este Teatru Formul, în cadrul căreia reprezentanți ai Asociației ART Fusion vor pune în scenă concluziile de la Cafeneaua Publica, pentru o largă conștientizare a ideii că schimbarea în mediul școlar începe cu fiecare dintre noi, din perspectiva rolului pe care îl avem în cadrul școlii.
Director,
Prof. Cristian Dragomir