TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Programul Deniilor la Catedrala din Târgovişte

florii   Joi, 13 aprilie: DENIA celor 12 Evanghelii, Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 17.30. Apoi, de la ora 20.30, Înaltpreasfința Sa va binecuvânta deschiderea manifestării “Calea luminii”, la care vor participa membri ai Comitetelor de tineri, de la parohiile din Municipiul Târgovişte. Manifestarea va fi inaugurată de rostirea cuvântului de învățătură de către Înaltpreasfinția Sa.

   Vineri, 14 aprilie: DENIA Prohodului Domnului, Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 19.00.

   Sâmbătă, 15 aprilie – Duminică, 16 aprilie: Slujba ÎNVIERII DOMNULUI şi Sfânta Liturghie Arhierească, Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 23,45.

   Duminică, 16 aprilie: Slujba ÎNVIERII A II-A, Catedrala Mitropolitană, orele 12,00-13,45.

   Vineri, 21 aprilie: Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, hramul Mănăstirii Nucet, începând cu ora 8.00. După săvârşirea Sfintei Liturghii, va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la locul intitulat “Fântâna de leac”.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.