mie. dec. 25th, 2024

Gheorghe-BarleaSenatul Universității Valahia din Târgoviște va decerna titlul și a diploma de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Petre Gheorghe BÂRLEA.

Domnul prof. univ. dr. Petre Gheorghe BÂRLEA este titular la Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța, Departamentul de Filologie Română, Limbi Clasice și Balcanice și este profesor asociat, fost titular, la Departamentul de Litere, Facultatea de Teologie-Litere/Facultatea de Științe Umaniste/Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare din cadrul Universității Valahia din Târgoviște. A fost șeful Catedrei de Limbi Clasice, Balcanice și Slave, precum și directorul executiv al Școlii Doctorale la Universitatea Ovidius din Constanța.

Absolvent al Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, secția Filologie Clasică, apoi al Facultății de Filologie Modernă, secțiile română-germană/română-franceză, cu studii complementare de italiană și de jurnalism, și-a susținut doctoratul în Lingvistică Generală și Comparată la Universitatea din București. Au urmat studiile de specializare postdoctorală și stagii de documentare (în domeniul limbajelor de specialitate, al interculturalității etc.) în SUA, Franța, Italia, Spania, Grecia, Cipru, Israel, Scoția.

Între anii 2000 și 2015 a fost profesor asociat la Universitatea din București, Facultatea de Litere. A predat limba, cultura și civilizația românească la Universitatea Carol al IV-lea din Praga și la Universitatea Paris IV Sorbona, în stagii de câte trei ani consecutivi. A fost visiting professor la patru centre universitare din SUA, apoi în Canada, Austria, Spania, Elveția.

Are ca domenii de competență limbile clasice (latină și greacă veche), limba română (pentru nativi și pentru străini), lingvistica generală și comparată, lingvistica mitologică, retorica clasică, teoria identităților culturale.

Este o autoritate recunoscută în domeniul semanticii istorice și al filosofiei limbii, fiind frecvent invitat în calitate de conferențiar, keynote speaker, membru în comisii de doctorat, specialist-evaluator etc. la universități și institute de cercetare, la congrese și conferințe de specialitate din țară și din străinătate

Este membru evaluator CNADTCU, Comisia de Filologie, evaluator în comisiile UEFISCDI pentru proiectele de cercetare științifică domeniul Științe Umaniste”.

A condus sau a fost senior expert în numeroase proiecte de cercetare științifică la nivel național sau internațional.

Este editorul-fondator al uneia dintre cele mai prestigioase reviste academice cu profil umanist din România Diversité et Identité Culturelle en Europe (DICE) recunoscută ca atare în comunitatea specialiștilor și în Bazele Internaționale de Date (BDI). Este, de asemenea, membru în colegiile științifice ale mai multor publicații periodice de nivel academic din România (Diacronia, Studii de Știință și Cultură, Analele UOC, Limba și literatura. Perspective identitare etc.).

Realizările sale sunt consemnate în peste 60 de referințe, recenzii, interviuri, prezentări, precum și în câteva dicționare și enciclopedii importante, dintre cele recente remarcându-se Un dicționar al scriitorilor români contemporani (Coord. Ioan Holban), Iași, 2017, Vol. II, pp. 63-70, și Dicționarul General al Literaturii Române (DGLR), (Coord. Acad. Eugen Simion), Ediția a II-a, București: Academia Română, Literele A/B, 2016, pp. 742-743. De asemenea, în anul 2016, i s-a consacrat un volum omagial, In honorem P. Gh. Bârlea, de 670 de pagini (Analele UOC Constanța), un alt volum fiind în curs de pregătire la Universitatea ”Valahia” din Târgoviște.

A adus în cadrul Universității ”Valahia” din Târgoviște, prin relațiile oficiale și personale, savanți de talie mondială, care au ținut cursuri (uneori pe semestre întregi), conferințe, prelegeri, au preluat doctoranzi din rândurile absolvenților universității târgoviștene, au îndrumat activitatea unor tinere cadre didactice de aici, au facilitat participarea la manifestări științifice din străinătate sau au contribuit, direct ori indirect, la acreditarea unor programe de studii, la abilitarea unor conducători de doctorat etc.: Eugenio Coșeriu, Eugen Simion, Petru Cocârțeu, Sebastian Văduva, August Pust, Ralph Harley, Benjamin Garcίa Hernandez, iar mai recent, Acad. Baudouin Decharneux, Acad. Sorin Dumitrescu, Acad. Solomon Marcus, Acad. Gheorghe Chivu, Prof. univ. dr. Alexandru Gafton ș.a.

Acum a venit rândul Domniei sale să primească Diploma și însemnele acestei demnități academice, împreună cu prețuirea și recunoștința comunității studenților și cadrelor didactice de la Universitatea Valahia din Târgoviște, pentru ceidouăzeci și cinci de ani de muncă și pasiune dăruițiacestei instituții.

Pentru toate aceste merite, considerăm că primirea domnului prof. univ. dr. Petre Gheorghe BÂRLEA, în rândurile laureaților,,Doctor Honoris Causa” este onorantă și contribuie la sporirea autorității științifice a instituției noastre.