Prins în flagrant în timp ce sustrăgea produse petroliere În ziua de 29 august 2010, în jurul orei 13:30, în baza datelor și informațiilor deținute de lucrătorii Poliției Orașului Găești, a fost organizată o acțiune care a avut ca scop depistarea persoanelor care sustrag produse petroliere. În urma acestei acțiuni, a fost depistat, pe raza comunei Vișina, lângă o sondă de extracție de produs petrolier, F. Marian, de 46 de ani, din comuna Vișina, care care sustrăgea produs petrolier din batalul sondei, având asupra sa un număr de zece recipiente din plastic a câte cinci litri fiecare. Totodată, cu ocazia conducerii în teren, în imediata apropiere a sondei, într-un lan de porumb, au mai fost identificate un număr de 14 recipiente din plastic a câte cinci litri fiecare și două recipiente din plastic a câte zece litri fiecare, goale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 208, 209 Cod Penal, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE