Depistaţi de poliţişti în timp ce încercau să sustragă fier din incinta unei societăţi comerciale În data de 18 ianuarie 2011, în jurul orelor 19:45, lucrători din cadrul Postului de Poliţie Doiceşti, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza localităţii, au observat că o poartă de acces de la depozitul unei societăţi comerciale este deschisă. Poliţiştii au pătruns în interiorul societăţii comerciale şi auzind zgomot într-una dintre magazii, s-au îndreptat către acea zonă stabilind că în interior se află două persoane care sustrag bunuri. Procedând la somarea celor două persoane, una dintre acestea a reuşit să iasă din magazie prin zona acoperişului şi să fugă. Întrucât suspectul nu s-a supus nici celei de-a doua somaţii, poliţistul a executat un foc cu armamentul din dotare în plan vertical, reuşind prinderea unuia dintre autori. Poliţiştii au procedat la identificarea persoanei stabilind ca fiind V. Cristian, de 38 de ani, in comuna Doiceşti, care a fost însoţit de numitul D. Cornel Sorin, de 25 de ani, din aceeaşi localitate. Cei doi au încărcat din magazie un număr de trei saci cu fier pe care intenţionau sa-l valorifice. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În urma folosirii armamentului, nu au rezultat victime sau alte pagube materiale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin parchet. COMPARTIMENTUL DE RELATII PUBLICE