vin. dec. 27th, 2024

S-a dat alarma, vineri seară, la Liceul Ion Ghica din Târgoviște, după ce flăcările au cuprins secretariatul unității de învățământ.

Un calculator, o imprimantă și mai multe documente au fost distruse de foc. Pompierii au găsit, uitat în priză, un fierbător de apă și nu exclud ca acesta să fi declanșat incendiul.

Focul a izbucnit în jurul orei 23, iar sistemul anti-incendiu a alertat în scurt timp autoritățile. O patrulă a Poliției Locale a ajuns acolo în câteva minute.

Constantin Mateiu, polițist local, Poliția Municipiului Târgoviște„Am anunțat pe doamna administrator, iar împreună cu aceasta am intrat în incinta liceului, unde am văzut un fum gros. Nu se putea respira efectiv.”

Conducerea liceului spune că investițiile în sistemele de alertă și de protecție împotriva incendiilor s-au dovedit eficiente, așa că pagubele au fost minime.

Suzana Ilie, directorul Colegiului Ion Ghica Târgoviște
: „Recent a fost obținută autorizația de protecție la incendiu. Ăsta a fost un mare noroc pentru noi, pentru că s-a declanșat alarma de incendiu și imediat au intervenit pompierii.”

Victor Ilie, reprezentant Inspectoratul Școlar Dâmbovița„Au ars niște documente neimportante, niște hârtii, atât, niște notări făcute de secretariat. De la un scurtcircuit. S-a încins priza.”

Pompierii spun însă că au găsit un fierbător de apă uitat în priză și nu exclud ca acesta să fi declanșat incendiul.

Marius Buga, Pro TV: Alertați de polițiștii locali, pompierii au intervenit de urgență la liceu. Au reușit să lichideze incendiul. Polițiștii au sosit la fața locului și au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incendiul.