“Administraţia publică locală bate încă pasul pe loc în ceea ce priveşte modernizarea arterelor de circulaţie importante din municipiul Târgovişte.
Mă refer la şoseaua de centură, care în primă fază a fost adjudecată de o societate comercială selectată probabil după alte criterii decât cele care reies din lege.
Se pare că am făcut un mod de lucru, altul decât cel care reiese din lege, din achiziţiile publice în municipiul Târgovişte.
Sigur că societatea respectivă nu şi-a făcut treaba, şoseaua de centură a rămas abandonată într-un stadiu în care este greu să circuli, pentru că este şi în acest moment plină de şanţuri transversale, plină de guri de canalizare semnalizate cu crengi, cu beţe.
În acest moment, cu toate că s-a organizat o nouă licitaţie pentru adjudecarea acestei artere extraordinar de importante, lucrările nu au început.
Sunt o serie de corecţii financiare la nivelul multor milioane de euro pentru reluarea acestei licitaţii şi faptul că lucrările nu au fost finalizate şi probabil toate acestea le vom plăti noi din banii noştri, pentru că niciodată nu am văzut ca o administraţie, pentru greşelile pe care le face, să şi plătească.
Ar fi normal ca fiecare să-şi asume responsabilitatea pentru lucrurile pe care le face rău, şi nu comunitatea să-şi asume această responsabilitate prin plata acestor daune”, spune deputatul PNL de Dâmboviţa, Vasile Horga.