25 aprilie 2024
Primarul Stan: “Ne-am asumat responsabilitatea unui proiect de aproximativ 10.000.000 euro. Vom onora angajamentul pe care ni l-am luat față de târgovișteni”

Primarul Stan: “Ne-am asumat responsabilitatea unui proiect de aproximativ 10.000.000 euro. Vom onora angajamentul pe care ni l-am luat față de târgovișteni”

“Am făcut o vizită de lucru și pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului “Eugen Popescu”! ‼️ Ca și elemente de noutate, au fost comandate tabelele de marcaj și scaunele pentru tribuna care se reabilitează, iar în aproximativ 2 săptămâni, vor ajunge în șantier și primele gradene noi.✅ Se lucrează în continuare la tribuna veche pe toate fronturile, atât la încăperile de sub tribună, cât și la exterior, dar și la tribuna metalică.✅ Nu voi reveni acum asupra dificultăților financiare deosebite pe care le avem, asupra lipsei de suport financiar din partea Guvernului, vă asigur numai că facem TOT ceea ce depinde de noi pentru a finaliza și aceasta investiție, așa cum am finalizat zeci și zeci de alte investiții importante.✅ În contextul în care la stadion nu se investise NIMIC de 50 de ani, ne-am asumat responsabilitatea unui proiect de aproximativ 10.000.000 euro, suportat exclusiv de către Primărie și vom onora angajamentul pe care ni l-am luat față de târgovișteni.✅ ”Chindia” Târgoviște este un proiect pe care l-am preluat în Liga 3, cu zeci de miliarde datorii (probabil că dacă echipa rămânea acolo, nu întreba astăzi nimeni de stadion), iar susținerea materială a echipei, cu tot ceea ce presupune aceasta (salarii jucători, antrenori, deplasări, echipament, cantonamente, alimentație, zeci de echipe de copii și juniori, teren de antrenament, etc) este asigurată exclusiv de către Primărie și Consiliul Județean Dâmbovița, fără de care FC CHINDIA nu ar exista, fără a mai vorbi de prezența pe prima scenă fotbalistică a țării; Sunt orașe cu bugete mult mai mari, în comparație cu municipiul Târgoviște, care nu susțin echipe în prima ligă: Ploiești, Buzău, Brașov, Sibiu, Iași, Timișoara, Oradea, pentru a da numai câteva exemple”, a semnalat primarul mun.Targoviste, Daniel Stan.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial