“Am făcut o vizită de lucru și pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului “Eugen Popescu”! Se lucrează în continuare la tribuna veche pe toate fronturile, atât la încăperile de sub tribună, cât și la exterior, dar și la tribuna metalică. Lucrările de reabilitare a tribunei existente sunt de o complexitate deosebită, presupunând refacerea tuturor stâlpilor de rezistență, a grinzilor, dar și intervenții substanțiale la fundații sau construirea de la zero a zidurilor de rezistență. Am constatat cu surprindere că cei mai mulți dintre stâlpii existenți anterior erau pur și simplu din cărămidă, fără armătură sau beton, situația fiind identică și în cazul zidurilor, chiar și a celor considerate ”de rezistență”. În plus, au fost comandate tabelele de marcaj și scaunele pentru tribuna care se reabilitează, iar în perioada imediat următoare, vor ajunge în șantier și primele gradene noi. Nu voi reveni acum asupra dificultăților financiare deosebite pe care le avem, asupra lipsei de suport financiar din partea Guvernului, vă asigur numai că facem TOT ceea ce depinde de noi pentru a finaliza și aceasta investiție, așa cum am finalizat zeci și zeci de alte investiții importante. P.S. Primeam foarte multe comentarii referitoare la stadionul din Sibiu. Dincolo de banii guvernamentali ”pompați” acolo cu regularitate, de faptul că șantierul de acolo este mai vechi cu mai bine de un an în comparație cu noi, pentru a sublinia încă o dată complexitatea unui proiect de reabilitare a unui stadion, precizez că la Sibiu, vechea tribună oficială, care potrivit proiectului inițial ar fi trebuit să rămână în picioare și să fie integrată în noul stadion (cu o valoare inițială de 27.000.000 euro), acum este demolată, din cauza degradărilor constatate pe parcursul lucrărilor. Potrivit presei, Primăria Sibiu a plătit circa 1,5 milioane de euro pentru ca această tribună să fie renovată și modernizată, bani care acum vor deveni moloz. Ca fapt divers: FC Hermannstadt a cerut Tribunalului Sibiu să i se declare insolvența, din cauza datoriilor. La Târgoviște, Primăria și Consiliului Județean asigură o stabilitate financiară echipei, cum rar se întâmplă iîn campionatul românesc, iar administrația locală târgovișteană construiește și stadion.Prin urmare, admit faptul că au existat dificultăți la proiectul nostru, de la lipsa banilor, la problemele inițiale cu proiectarea sau cu forța de muncă, însă nu există NU SE VREA sau NU SE VA FACE! Și nici alții nu sunt zmei, așa cum uneori suntem tentați să credem!”, spune Daniel Stan, primarul mun.Targoviste.