„La finalul unei campanii electorale în care am fost ţinta tuturor adversarilor politici, pe care totuşi i-am tratat cu respect, consider că am de făcut câteva comentarii pe marginea unor teme mincinoase, manipulatoare şi cinice, prin intermediul cărora unii au înţeles să câştige voturi. Întotdeauna am considerat că, după data de 5 iunie, trebuie să ne putem privi în ochi şi să ne salutăm pe stradă. Orice campanie electorală, indiferent ce miză ar avea, trebuie să aibă nişte limite ale bunului simţ. Iată însă că la Găeşti nu a avut, motiv pentru care am luat decizia să mă apăr şi să le prezint găeştenilor şi punctul meu de vedere.
Strategia PSD de campanie a mers pe două direcţii: una pe internet, unde s-au făcut foarte multe conturi false de Facebook, prin intermediul cărora am fost denigrat şi înjurat. Una sau două persoane nu au făcut nimic altceva toată ziua, decât să stea în faţa unui calculator, să acceseze cele 15 – 20 de conturi şi să posteze mesaje defăimătoare, cu atac la persoană şi cu minciuni grosolane. În cea de-a doua parte, pesediştii au scos pe piaţă o fiţuică, încălcând legea, motiv pentru care mă voi adresa organelor în drept.
Cel mai cinic lucru pe care l-am putut vedea într-o campanie este însă să scoţi un mort din groapă şi să crezi că poţi câştiga voturi pe spinarea lui. Nu am întinat cu nimic memoria fostului primar Dan Eugen Iacobuţă. L-am respectat chiar şi atunci când el nu m-a respectat pe mine. Mi-am dorit să nu aduc nimic urât în faţa opiniei publice despre ceea ce s-a întâmplat în anii 2012 – 2015, deşi în acest moment deţin toate documentele despre ceea ce a însemnat administraţia şi camarila PSD pentru Găeşti. Nu consider normal ca într-o luptă politică, sub pretexte penibile, de genul că Iacobuţă nu se mai poate apăra, să încercăm să scoatem o nulitate de candidat în faţă, acoperindu-i lipsa calităţilor personale prin analogia cu o persoană care, din păcate, nu mai este astăzi printre noi. Nu am auzit nimic despre ceea ce-şi doreşte Coaţă Emil, despre ceea ce vrea să facă, despre principiile pe care le are. În schimb, îi văd ieşiţi la înaintare, chiar pe lista consilierilor locali, pe Bărbulescu Emilian, fost consilier personal pe 2.200 lei vechi până anul trecut, cel care folosea autoturismele primăriei doar în interes personal şi care se credea pe moşie în Primăria Găeşti; pe Claudiu Popescu, constructor al estacadei peste râul Argeş, de 19 miliarde, în 2007, plătită dintr-un împrumut împovărător pentru găeşteni; mare proprietar al pieţei noi, din timpul mandatului de viceprimar; pe Voinescu Cristian, cel care a încasat miliarde lei vechi din banii găeştenilor, prin interpuşi, pentru buldoexcavatoarele închiriate pe sume exorbitante; pe Petre Mihaela, care a încasat ilegal miliarde din contractul cu câinii comunitari şi alte personaje despre care nu mai merită să facem vorbire.
În ceea ce priveşte proiectele despre care se face vorbire, găeştenii trebuie să ştie că într-un an şi trei luni am reuşit să facem, cu eforturi extrem de mari, ceea ce nu se realizase în ani de zile. Toate proiectele oraşului erau blocate din cauza incompetenţei celor care ar fi trebuit să se ocupe de ele, şi aici mă refer, în primul rând, la lucrările de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”, proiect câştigat în 2009 şi finanţat din ianuarie 2014. Deci, nu administraţia PSD l-a câştigat, ci doar l-a continuat, aşa cum şi eu am obligaţia, acum, să-l duc la capăt. Aceeaşi situaţie a fost şi în cazul Spitalului, inaugurat electoral anticipat de ministrul de tristă amintire Nicolae Bănicioiu. Sensul giratoriu, cu care se laudă palidul candidat al PSD, nu este făcut de administraţia locală a oraşului, ci de către Drumurile Naţionale, pentru că ei sunt singurii care au competenţă pe acea arteră rutieră.
Mi se impută faptul că am tăiat tei pe strada Trandafirilor. Este vorba despre nişte arbori care umflaseră trotuarul, iar cetăţenii au solicitat înlăturarea lor. Mi se pare cel puţin ipocrit să vorbeşti despre câţiva tei care efectiv nu mai aveau ce să caute pe mijlocul trotuarelor, după ce ai tăiat, distrus şi uscat zeci de arbori seculari din Parcul Central.
Se mai lamentează adversarii că aş fi tăiat trandafirii care păstrau vie memoria fostului primar. Toţi găştenii ştiu că trandafirii de sub pet-uri nu s-au prins, deşi experimentul a durat trei ani, iar cei 1000 de butaşi achiziţionaţi în 2014 pot fi văzuţi pe stânga şi pe dreapta, în zona Colegiului „Vladimir Streinu”. Da, am cumpărat flori – pe lângă cele foarte multe produse de noi – cu care să înfrumuseţăm oraşul, pentru că oamenii merită să trăiască civilizat. Şi administraţia PSD şi-a permis să achiziţioneze plante şi şi-ar fi permis şi mai multe, dacă nu ar fi aruncat cu miliarde în camarila – căpuşă de partid.
Găeştenii nu au cum să uite teroarea şi lipsa de respect la care erau supuşi de către nişte indivizi fără altă calitate decât carnetul roşu din buzunar. Consider că am adus echilibru, linişte şi bunăstare în oraş şi că am reuşit, într-un an, cât alţii în mandate întregi. Voi continua munca în slujba găeştenilor, în care cred şi pentru care merită orice efort.
În cursul zilei de mâine, voi reveni cu informaţii surprinzătoare despre cum au fost cheltuiţi banii cetăţenilor în anii 2013 şi 2014. Vă aşteaptă surprize de proporţii.”