“Pentru că se apropie noul an școlar, cred că este util să subliniem că toți elevii târgovișteni pot opta să beneficieze de transport gratuit atunci când folosesc autobuzele Primăriei Târgoviște!
Gratuitatea se obține printr-o simplă cerere adresată școlii, are în vedere toți copiii care învață în Târgoviște, indiferent de domiciliu și se aplică atât pe traseele din oraș, cât și pe traseele din afară orașului, operate de către transportatorul Primăriei Târgoviște!
Autobuze noi Mercedes-Benz Citaro Hybrid, condiții de transport decente, punctualitate, reprezintă tot atâtea argumente pentru a folosi transportul local!
Folosiți transportul local târgoviștean! Merită!”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.