Lucrările la reţeaua de apă pentru satul Bumbuia, comuna Gura Foii, continuă în ritm alert.
Radu Georgescu, primarul localităţii, a fost prezent din nou pe teren pentru a constata cum se desfăşoară totul. Iar ceea ce a văzut, l-a impresionat pe edil.
“Am verificat stadiul lucrării de apă in satul Bumbuia și am rămas plăcut surprins ca au ajuns cu săpăturile la intrarea în sat, au introdus 2 km de conducta de aducțiune din satul Blidari.
Începând de marți vor sapa efectiv în sat, lucru pe care unii nu îl mai credeau iată că se întâmplă!
În satul Gura Foii s-au introdus 500 metri de conducta de apa si 36 m de canalizare, urmand ca imediat după Sfintele Paști, sa reia activitatea cu 3 echipe separate atât pentru apa cât și pentru canalizare.
S-au pregătit de asemenea 3 din cele 10 străzi rămase neasfaltate din toată comuna, urmând ca în zilele următoare să le pregătim pe toate și sa turnam imediat asfalt.
Drumul dintre satele Gura Foii și Bumbuia este pregătit pe jumătate, promisiunea fiind că pana pe 15 mai sa turnam primul strat de asfalt pe porțiunea rămasă neasfaltata.
Atat pentru astăzi, urmează câteva zile de bucurie sfântă pentru noi toți, după care, de marți înapoi la treaba. Zile frumoase va doresc, foieni!”, a transmis Radu Georgescu, primarul comunei Gura Foii.