Pentru a acoperi gaura de la bugetul central, Fiscul a început să execute autorităţile locale. Sunt scoase la licitaţie autoturisme, autobuze, troleibuze, dar şi motofierăstraie În încercarea de a mai acoperi datoriile autorităţilor locale către bugetul statului, Fiscul a trecut la executarea silită a acestora.
Numai anul trecut, bugetele locale au înregistrat un deficit de 2,33 miliarde de lei (554 milioane de euro), ceea ce reprezintă datoriile primăriilor şi consiliilor judeţene atât către stat cât şi către furnizori de utilităţi sau firme private cu care au derulat contracte. La această sumă se adaugă şi datoriile istorice pe care le au autorităţile locale. Recent, ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, spunea că 75% dintre primării nu-şi pot plăti din venituri proprii angajaţii, ci sunt nevoite să apeleze la bani de la Guvern. În aceste condiţii, tot mai des, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice din fiecare judeţ postează pe site-urile proprii anunţuri privind organizarea unor licitaţii având ca obiect valorificarea unor bunuri aparţinând societăţilor subordonate primăriilor, după ce le-au executat silit. Numai săptămâna trecută au avut loc două licitaţii, la Iaşi şi la Târgovişte, pentru vânzarea unor mijloace de transport în comun aparţinând societăţilor de transport public din cele două oraşe.
La Iaşi, Fiscul a scos la vânzare nu mai puţin de 55 de autobuze şi troleibuze aparţinând Regiei Autonome de Transport Public (RATP). La prima vedere, ofertele erau adevărate chilipiruri, având în vedere că un autobuz Ikarus putea fi cumpărat chiar şi cu 3.436 de lei fără TVA (818 euro), iar cel mai scump troleibuz costa 5.292 de lei (1.260 de euro).
Preţurile i-au atras pe doritori, astfel că 33 de mijloace de transport – patru autobuze şi 29 de troleibuze – au fost cumpărate de o persoană fizică şi două firme, suma totală încastă de Fisc fiind de 185.000 de lei inclusiv TVA. “Este a cincea licitaţie pe care o organizăm. Autobuzele şi troleibuzele erau uzate, aşa că au fost cumpărate pentru fier vechi. Pentru celelalte, vom organiza o nouă licitaţie în termen de 30 de zile”, a declarat pentru Gândul purtătorul de cuvânt al DGFP Iaşi, Maria Ţăran. Ea a precizat că, în total, datoriile regiei către bugetul statului se ridică la aproape 100 milioane de lei.
Primăriile n-au bani să plătească datoriile
Primarul Gheorghe Nichita recunoaşte existenţa datoriilor, dar spune că nu are ce face. “Probleme sunt la toate regiile de transport, nu numai la Iaşi. La noi datoriile sunt de 600-700 de miliarde de lei vechi. Conturile regiei sunt blocate de Fisc de patru-cinci ani. N-ai ce să-i faci. Nu avem cum să scăpăm de ele fără ajutorul Guvernului. E un cerc vicios. Eu, primăria, dacă fac plăţi la RATP Iaşi, RATP nu încasează nimic, totul ajunge la Fisc, din cauza datoriilor. Şi astfel nici el nu-mi poate plăti nimic”, a declarat Nichita pentru Gândul. El a precizat că ANAF a mai executat silit o staţie de benzină a regiei.
Fiscul a mai scos la mezat şi şase autoturisme Logan, o Solenza şi un Cielo Executive, aparţinând CET Iaşi, altă societate aflată în subordinea Consiliului Local. Licitaţiile vor avea loc săptămâna aceasta, ..citeşte mai departe în pagina următoare.
Pentru a acoperi gaura de la bugetul central, Fiscul a început să execute autorităţile locale. Sunt scoase la licitaţie autoturisme, autobuze, troleibuze, dar şi motofierăstraie iar preţurile de pornire, fără TVA, pornesc de la 5.103 lei (1.215 euro) pentru Dacia Solenza din 2004 şi ajung până la 17.399 lei (4.142 de euro) pentru un Logan fabricat în 2007.
La câteva sute de kilometri depărtare, societatea Transport Public SA, aflată în subordinea Primăriei Târgovişte, este şi ea executată silit de Fisc. Acesta a scos la licitaţie, în aceeaşi zi cu cea organizată la Iaşi, 12 autobuze ale societăţii, cel mai vechi fiind fabricat în 1987, iar cel mai nou în 1995. Preţurile de pornire au fost mai mari ca la Iaşi, fiind cuprinse între 7.091 lei (1.688 de euro) şi 11.921 lei (2.838 de euro). La licitaţie nu s-a prezentat însă nimeni, ea urmând să fie reluată după expirarea termenului legal de 30 de zile.
Viceprimarul oraşului, Bogdan Ana, nu s-a arătat speriat de sechestrul ANAF. “Acele autobuze erau vechi şi oricum le-am fi scos noi la casat. Societatea a acumulat datorii, pentru că, din cauza crizei, n-au mai fost suficienţi bani la Consiliul Local pentru acoperirea subvenţiei”, a declarat Ana pentru Gândul. El a ţinut însă să dea asigurări că, în niciun caz, societatea nu va da faliment, ba, mai mult, calitatea transportului se va îmbunătăţi, pentru că “s-au făcut ceva investiţii în ultimii doi ani”.
Şi la Bumbeşti Jiu, judeţul Hunedoara, se fac licitaţii pentru valorificarea unor bunuri aparţinând societăţilor coordonate de primărie. Aici, Fiscul a scos la vânzare mai multe scule şi utilaje ale Serviciului Public de Gospodărire Comunală, printre care şi un motofierăstrău. Toate bunurile au un grad de depreciere de peste 70%, după cum se precizează pe site-ul Fiscului, scrie Gândul.